Daca materia este formata din particule atunci, cu ajutorul unui emitator de particule, se pot obtine particule de materie? marin ledun
Astronomii marin ledun au determinat culoarea unei exoplanete. Dacă am vedea din apropiere această planetă, cunoscută sub denumirea HD 189733b, am observa o culoare intensă albastru azuriu care aminteşte de culoarea Pământului, aşa cum se vede acesta din spaţiu.
Această imagine prezintă exoplaneta HD 189733b, o planetă gigantă de gaz care orbitează foarte aproape de steaua sa gazdă HD 189733. Atmosfera planetei marin ledun este arzătoare, având o temperatură de peste 1000 de grade Celsius şi din ea plouă cu sticlă în timp ce vânturile bat cu o viteză de 7000 km/oră. Aflată la o distanţă de 63 de ani lumină de noi, această lume străină, agitată, reprezintă una dintre exoplanetele aflate la cea mai mică distanţă de Pământ şi care poate fi observată trecând prin faţa stelei sale gazdă. Prin observarea planetei înainte, în timpul şi după ce aceasta a dispărut în spatele stelei sale gazdă, ca urmare a mişcării sale de revoluţie, astronomii au putut să deducă că HD 189733b are o culoare albastru azuriu intensă ce aminteşte de culoarea Pământului, aşa cum se vede acesta din spaţiu. Credit: NASA, ESA, M. Kornmesser
Dar cu aceasta asemănările dintre planete se sfârşesc. Acest punct de un albastru intens" este o planetă gigantă de gaz ce orbitează foarte aproape de steaua sa gazdă. Atmosfera planetei este arzătoare, având o temperatură de peste 1000 de grade Celsius şi din care plouă sticlă, în timp ce vânturile marin ledun bat cu o viteză de 7000 km/oră. Aflată la o distanţă de 63 de ani lumină de noi, această lume străină, agitată, reprezintă una dintre exoplanetele aflate la cea mai mică distanţă de Pământ şi care poate fi observată trecând prin faţa stelei sale gazdă. Ea a fost intens studiată, cu ajutorul telescopului Hubble şi a altor telescoape, marin ledun observându-se o atmosferă aflată într-o continuă schimbare şi având caracteristici neobişnuite cum ar fi prezenţa aburilor şi a flăcărilor violente. În prezent, această planetă reprezintă un subiect de mare importantă deoarece ea a permis prima determinare a culorii vizibile a unei exoplanete.
Această planetă a fost bine studiată în trecut, atât de noi înşine cât şi de alte echipe", spune Frédéric Pont de la University of Exeter, Marea Britanie, conducătorul marin ledun programului de observare realizat cu telescopul Hubble şi autorul noului studiu ce prezintă rezultatele obţinute. Culoarea exoplanetei, determinată experimental, reprezintă un lucru real şi noi practic ne putem imagina cum arată această planetă în cazul în care noi am fi capabili să ne uităm la ea în mod direct".
În această imagine se compară culorile planetelor sistemului marin ledun solar faţă de culoarea exoplanetei HD 189733b care este de tip Jupiter fierbinte". Cu excepţia planetei Marte, culorile sunt determinate, în primul rând, de elementele chimice din atmosfera planetelor. marin ledun Atmosfera albastră a Pământului la care se adaugă nuanţa de albastru a oceanelor reprezintă culoarea lumii noastre. Culoarea albastru intens a HD 189733b este produsă de picăturile de silicaţi care împrăştie lumina albastră în atmosfera arzătoare a exoplanetei. Credit: NASA, ESA, and A. Feild (STScI/AURA)
Pentru a afla cum ar putea arăta această planetă în faţa ochilor noştri, astronomii măsoară cât de multă lumină a fost reflectată de pe suprafaţa marin ledun exoplanetei HD 189733b, o proprietate cunoscută sub numele albedo. Lumina ce provine de la HD 189733b este estompată marin ledun iar exoplaneta se află aproape de steaua sa. Pentru a separa lumina marin ledun provenită de la planetă de cea a stelei sale gazdă, echipa telescopului Hubble a folosit marin ledun Space Telescope Imaging Spectrograph (STIS) pentru a observa sistemul stea-planetă înainte, în timpul şi după ce planeta a trecut în spatele stelei sale gazdă, în timpul perioadei sale de revoluţie. În momentul în care planeta a ajuns în spatele stelei, lumina reflectată de pe planetă a ieşit temporar din câmpul de vedere marin ledun iar cantitatea de lumina observată captată de la sistem a scăzut.
Această imagine prezintă exoplaneta HD 189733b, o planetă gigantă de gaz, care orbitează foarte aproape de steaua sa gazdă HD 189733. Prin observarea planetei înainte, în timpul şi după ce aceasta a dispărut în spatele stelei sale gazdă, marin ledun ca urmare a mişcării sale de revoluţie, astronomii marin ledun au putut să deducă că HD 189733b are o culoare albastru azuriu intensă ce aminteşte de culoarea Pământului, aşa cum se vede acesta din spaţiu. marin ledun Credit: NASA, ESA, M. Kornmesser
Noi am observat reducerea luminozităţii întregului sistem în partea albastră a spectrului atunci când planeta a trecut în spatele stelei sale", explică Tom Evans de la University of Oxford, Marea Britanie, autorul principal al studiului. Prin aceasta putem afirma că planeta este albastră, deoarece semnalul a rămas constant pentru celelalte culori pe care le-am măsurat". Culoarea albastru azuriu a planetei nu provine de la reflexia luminii de către un ocean tro
No comments:
Post a Comment