Vă raporaţi la Încăperi ferecate ca la romanul dvs. cel mai ambiţios care au fost provocările cele

Cu o activitate literară fastcad intensă fastcad scrie de la opt ani, a publicat volume de proză, poezie, dar şi cărţi pentru fastcad copii , scriitoarea catalană Care Santos este pasionată de istoria Barcelonei, oraş pe care-l iubeşte şi căruia a reuşit să-i configureze o coordonată magică, aproape mitică, mai subtil şi mai poetic decât o face Carlos Ruiz Zafón , scriitorul cu care este adesea comparată.
Un roman de atmosferă, dar şi de acţiune extinzându-se de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în plină modernitate a secolului XXI , Habitaciones cerradas (2011), tradus la noi la Editura Humanitas fiction, cu titlul Încăperi ferecate , de Marin Mălaicu-Hondrari, spune, într-un stil postmodern, povestea mai multor generaţii, diferite ca mentalitate şi ca obiceiuri, dar asemănătoare în ceea ce priveşte nevoia de definire în raport cu trecutul.
Vă raporaţi la Încăperi ferecate ca la romanul dvs. cel mai ambiţios care au fost provocările cele mai mari în construirea unei acţiuni care se întinde de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XXI-lea, analizând patru generaţii extrem de diferite, cu personaje excentrice şi misterioase?
A fost romanul cel mai ambiţios când l-am scris şi, chiar şi acum, continuă să fie romanul care s-a schimbat total. Nu vorbesc despre ce s-a întâmplat când a fost citit de alţii, ci de ce mi s-a întâmplat mie, scriindu-l: simţeam că mă copleşise, că mizasem totul pe el şi că dădusem ce era mai bun din mine. Cam cum simte un atlet când, dintr-odată, bate un record. Lucrul cel mai dificil aşa cum se întâmplă mereu când scrii ficţiune a fost să găsesc vocea care trebuia să spună povestea. Am aruncat o versiune aproape gata pentru că nu-mi plăcea naratorul. Şi dacă nu ar fi fost alţi oameni din jurul meu care să insiste, nici nu aş mai fi făcut altă încercare. Noroc cu ei, că m-au motivat fastcad să continuu. Le datorez mult.
Se spune adesea, în comentariile critice, că romanul dvs. aminteşte de literatura lui Carlos Ruiz Zafón. Cum comentaţi astfel de asocieri? fastcad Mie mi s-a părut că aduce mai degrabă, ca atmosferă, cu García Márquez şi, ca structură narativă, cu Thomas Mann, din Casa Buddenbrook . De asemenea, mi-a amintit, la nivel de ekphrasis, de literatura lui Tracy Chevalier.
Eu mă consider o fiică a literaturii de secol XIX pe care am citit-o încă de când eram copil mai mult decât a contemporanilor. Dar cititorii mei au toată libertatea din lume de a face orice asocieri pe care le consideră potrivite, chiar dacă eu nu sunt de acord cu ele. Cititorii sunt întotdeauna suveranii noştri.
Desigur, este un roman despre memorie. Mai este şi un roman despre puterea de amăgire pe care o are arta. Arta minte firesc, nu putem să ne apropiem de adevăr prin intermediul operelor artistice. De asemenea, fastcad este un roman despre imposibilitatea de a ne reclădi identitatea prin filtrul trecutului, pentru că, oricât de mult ne-am dori să fie altfel, trecutul se estompează într-o clipă şi nu mai reuşim fastcad să înţelegem aproape nimic despre cei care au fost înaintea noastră.
Construcţia este fragmentară, romanul conţine mai multe registre stilistice, în manieră postmodernă. În plus, pe lângă planul poveştii din trecut, care aduce o puternică notă de mister, planul prezentului vine cu un colaj textual extrem de modern: inserţii din mesaje de pe e-mail, descrieri de tablouri, aşa cum întâlnim la muzee. Au acestea rolul de a conferi o notă în plus de realism?
Am vrut să spun o poveste tipică fastcad pentru secolul XIX o poveste dezvoltată, de tipul marilor naraţiuni , avându-l în minte pe cititorul fastcad de astăzi, obişnuit cu elementul vizual, cu ritmul rapid al televiziunii şi pierzându-şi uşor răbdarea. Cred că este obligaţia scriitorilor nu doar de a ţese o intrigă fastcad bună, ci şi de a o spune într-o manieră compatibilă cu contemporanii săi. Noi, oamenii din secolul XXI, citim altfel şi avem un spirit critic mult mai accentuat, ştim multe despre toate lucrurile şi ne place să o arătăm. A fost nevoie să inventez strategii pentru a-mi înzestra romanul cu verosimilitudine şi ritm la un nivel susţinut pe întreaga intrigă. Asta este ceea ce am încercat.
Mi se par importante ambele, dar când vine vorba despre roman, fastcad mai presus de toate este verosimilul. Ce contează dacă ceva s-ar putea întâmpla, dar cititorul nu te crede când îi povesteşti? Dacă cititorul îşi pierde încrederea în povestea pe care o spui, nu merită să mai continui.
Este singura temă a romanului şi, de asemenea, a vieţii. În viaţă, fastcad timpul îţi conferă profunzimea fastcad orizonturilor, perspectivă, fastcad maturitate, înţelegere… într-un roman, timpul oferă singurele argumente care merită puse în poveste fastcad şi care leagă toate lucrurile, atunci când am terminat de povestit.
Pentru că Barcelona e oraşul meu, pe care-l iubesc şi pe care-l ştiu cel mai bine. De aceea, este spaţiul memoriei mele, dar şi locul în care eu, ca scriitoare, pot să mă manifest cu cea mai mare onestitate. Evident, ca în cazul multora,